Secuimea este o alta lume

Prin prizma muncii săptămâna trecută a trebuit să tot fac drumuri prin secuime. Nu a fost o alegere ci o necesitate!

Tot o necesitate a fost și exersarea/recapitularea conversațiilor prin semne. Acum nu știu dacă chiar nu știau română sau nu vroiau să știe, cert e că pentru un pahar cu apa și un cuțit au fost nevoie cam de 5 minute să le obțin.

Habar nu au ce e ăla sens giratoriu, cu toate că le au, nu le știu folosii. Miercurea Ciuc e un fel de Sibiu, mereu trebuie să acorzi o deosebită atenție semnelor de circulație dacă nu vrei să îți umple oamenii frigiderul că ai intrat pe interzis.

Și o chestie mișto, e faptul că nu prea le lipsesc ziarele la cafea dimineața, la ei vorba „ce-i în mână, nu-i minciună” încă e în picioare.

În mare cred că sunt oameni faini, mereu zâmbeau și ziceau câte ceva. Spun cred pentru că nu știu dacă mă înjurau sau ziceau ceva de bine.